O troiţă închinată Părintelui Sofian Boghiu a fost sfinţită miercuri, 23 mai, în oraşul Edineţ. Slujba sfinţirii a fost oficiată de un sobor de preoţi de pe ambele maluri ale Prutului în frunte cu Părintele prof. Dr. Constantin Coman, fostul decan al Facultăţii de Teologie de la Bucureşti.

Arhimandritul Sofian Boghiu, fost stareţ al mănăstirii Antim şi cel mai mare duhovnic al Bucureştilor timp de 50 de ani, a fost cinstit ieri de către localnicii oraşului Edineţ, regiunea de baştină a părintelui, prin ridicarea unei troiţe în centrul localităţii. […]

“Pentru prima dată, în anul 1793, este consemnată documentar existenţa unei biserici de lemn la Măcăreuca.

La 1793 este consemnată existenţa unei biserici de lemn, acoperită cu paie. Nu încape îndoială că e vorba de biserica din lemn care a ajuns până în zilele noastre. În anul 1874, această bisericuţă a fost reparată. Timp de secole ea a fost mama spirituală a creştinilor din Măcăreuca, a familiei boiereşti şi a celor care au trudit pe moşia dinastiei Russo“.

Aceste rînduri sunt spicuite de pe blogul care semnalează re-descoperirea unei superbe bisericuţe din lemn, aflată în satul Măcăreuca, în părţile Sorocii, între satul Cotova şi colonia Zguriţa, după cum ne informează Dicţionarul Geografic al Basarabiei, redactat şi publicat în 1904, de Zamfir Arbore. […]

„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau” Al. Lăpuşneanu.

Religia şi credinţa sunt pentru popor, iar nu poporul pentru religie. Credinţa şi ideea religioasă izvorăsc din revelaţia dumnezeiască, venită nouă prin Iisus Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, precum şi din necesitatea sufletească ce este înnăscută în cutele cele mai ascunse ale firii omului, dornice de hrana cea divină. Istoria ne-a dovedit că o credinţă cu greu se schimbă, iar poporul identifică credinţa lui cu însuşi scopul existenţei lui pământeşti. De aceea, când Sinodul Român, la 24 ianuarie [1929], a decis revenirea asupra vechei sărbătoriri a Paştelui, s-au născut, în sânul Bisericii creştine Ortodoxe autocefale Române, nedumeriri şi neînţelegeri, care, prin natura lor, prezintă seriozitate, nu atât prin latura lor religioasă, cât cea politică. Istoria ţării noastre şi-a scris visul ei de aur cu ajutorul cel nepreţuit al unităţii noastre de credinţă, confundându-se adesea ideea de stat cu cea religioasă. Domnii noştri au luptat atât pentru ţară, cât şi pentru „creştinătate”. Deci, ideea de stat mergea mână în mână cu cea religioasă. Astăzi, ne-am pus noi înşine ţara pe două tărâmuri. […]