Archive for the ‘Schimbarea calendarului în România – ecouri ale vremii’ Category

Mircea Vulcănescu – Pascalia şi nedumerirea ortodocşilor

„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau” Al. Lăpuşneanu.

Religia şi credinţa sunt pentru popor, iar nu poporul pentru religie. Credinţa şi ideea religioasă izvorăsc din revelaţia dumnezeiască, venită nouă prin Iisus Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, precum şi din necesitatea sufletească ce este înnăscută în cutele cele mai ascunse ale firii omului, dornice de hrana cea divină. Istoria ne-a dovedit că o credinţă cu greu se schimbă, iar poporul identifică credinţa lui cu însuşi scopul existenţei lui pământeşti. De aceea, când Sinodul Român, la 24 ianuarie [1929], a decis revenirea asupra vechei sărbătoriri a Paştelui, s-au născut, în sânul Bisericii creştine Ortodoxe autocefale Române, nedumeriri şi neînţelegeri, care, prin natura lor, prezintă seriozitate, nu atât prin latura lor religioasă, cât cea politică. Istoria ţării noastre şi-a scris visul ei de aur cu ajutorul cel nepreţuit al unităţii noastre de credinţă, confundându-se adesea ideea de stat cu cea religioasă. Domnii noştri au luptat atât pentru ţară, cât şi pentru „creştinătate”. Deci, ideea de stat mergea mână în mână cu cea religioasă. Astăzi, ne-am pus noi înşine ţara pe două tărâmuri. (more…)