Cuconeștii Vechi, vederi de primăvară | Acolo e verde și frumos, iar soarele apune și răsare scăldat în apa Prutului

La Cuconeștii Vechi, primăvara și-a intrat în drepturi… iarba verde a cucerit aproape totul în jur.

Crucea și foișorul părintelui Sofian domină împrejurimile… Totul e verde și frumos, iar soarele apune și răsare scăldat în apa Prutului.

Cărarea din piatră ce duce spre Cruce și foișor, către malul abrupt al Prutului amintește de calea îngustă la limanul mântuirii omenești.

Cimitirul strămoșesc din valea Prutului este străjuit de Arhanghelii pictați în foișorul părintelui Sofian în urmă cu două primăveri.

Casa bătrânească, rămasă de izbeliște de prin 2002 așteaptă ziua când v-a fi reparată de niște bravi creștini-zidari.

La ruinele bisericii din vechiul sat, apele nărăvașe ale Prutului în fiecare primavară înaintează, înghițind sute de hectare… anul acesta apa a ajuns exact până în pragul bisericii și… s-a oprit…

În urmă cu patru decenii oamenii fără credință au dărâmat biserica… iar, Prutul, nici până în ziua de azi nu se încumetă să-i treacă pragul…

Pr. Mihail Bortă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *