Recenzia la cartea Smerenia şi Dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe, Bucureşti

Părintele Sofian Boghiu, Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe, Bucureşti, 2002, 288 p.

Părintele Părintele Sofian Boghiu s-a născut la 7 octombrie 1912 în comuna Cuconeştii-Vechi, judeţul Bălţi. În anii 1926-1940 a vieţuit şi studiat la mănăstirile Rughi, Dobruşa şi Cernica. În anul 1937 a fost tuns în monahism. În anul 1946 a devenit licenţiat în Teologie cu lucrarea ,,Chipul Mântuitorului în iconografie”, din anul 1945 fiind la mănăstirea Antim din Bucureşti.

Între anii 1945-1950 a participat la întâlnirile mişcării spirituale şi de factură isihastă – Rugul Aprins (cu un accent deosebit pe rugăciunea inimii – Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-Mă pe mine păcătosul!). În anul 1958 a fost arestat pentru aceasta. A revenit la mănăstirea Antim în anul 1958.

Cartea se prezintă sub formă de povăţuiri date de Părintele Sofian tinerilor ASCOR-işti, la început cuprinzând şi câteva predici ale Părintelui.

Am ales câteva fragmente din cele spuse de Părintele Sofian, sperând că astfel vom trezi interesul cititorilor pentru această carte plină de Lumină şi de îndemnuri curate.

,,După cum Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigore Teologul nu cunoşteau în anii studenţiei decât drumurile care duceau la şcoală şi la biserică, tot aşa ar trebui să-şi împletească viaţa şi studenţii de astăzi: între studii şi rugăciune. Nu ştiu cum îşi pot face programul, însă, pe lângă hrana trupească pe care, vrând-nevrând, căutăm să ne-o însuşim, avem nevoie şi de hrană sufletească, fără de care murim; murim, deşi trăim. Murim sufleteşte, devenim sterpi, împietriţi, uscaţi, nesimţitori, răi, geloşi, mândri şi aşa mai departe.

Rugăciunea – această legătură cu sfinţenia, cu izvorul vieţii şi al înţelepciunii – ne ajută să învăţăm bine, să sfâşiem întunecimile de pe mintea noastră, pentru ca ea să devină luminoasă; ne ajută să sfâşiem învelişurile de pe inima noastră, învelişuri care ne fac nesimţitori în faţa lui Dumnezeu. Aşa încât să punem accentul pe această apropiere de Dumnezeu şi celelalte vin automat. Adică să nu fie goluri în viaţa noastră, rugăciuni la câte o zi sau câte o clipă şi restul vieţii petrecut cu celelalte preocupări. Fiecare zi să fie marcată de rugăciune şi de celelalte ascultări omeneşti, studenţeşti”.

,,Care sunt treptele rugăciunii inimii?

Prima treaptă este rugăciunea făcută cu buzele. O spunem (atunci când suntem singuri), aşa cum vorbim, simplu sau în ritmul unei respiraţii prelungite.

Treapta a doua este rugăciunea mentală. Adică o rostim nu numai cu buzele, ci şi cu mintea. Cu multă atenţie, în primul rând. Aici intervine lupta noastră cu mintea. Când vezi că mintea ţi-a alunecat în altă parte, nu te laşi. Te umileşti şi te lupţi să te rogi cu mare luare-aminte. Ne mustrăm pe noi înşine, căci deşi ne aflăm în faţa lui Dumnezeu, gândurile noastre sunt spurcate sau mintea noastră este departe de El…

Treapta a treia este rugăciunea inimii. Mintea şi inima se unesc laolaltă şi atenţia noastră este concentrată înlăuntrul inimii. Acolo se săvârşeşte rugăciunea. Mintea coboară în inimă şi acolo, în adâncul inimii începe să se roage. Este ceea ce spune psalmistul: ,,Dintru adâncuri am strigat către Tine: Doamne, Doamne, auzi glasul meu”. La această treaptă rugăciunea noastră ţâşneşte dintru adâncul inimii. Nu este vorba de inima aceasta carnală, ci de inima duhovnicească, centrul fiinţei omeneşti, care este detectat de Sfinţii Părinţi puţin mai sus – cu două degete – de sânul stâng”.

Rânduri deosebite sunt dedicate lui Ioan Kulîghin (prima parte din capitolul Dreapta socoteală), un duhovnic rus (printre puţinii supravieţuitori de la Mănăstirea Optina) care în interbelic şi până în anul 1947 a locuit în România şi a avut un rol important în mişcarea Rugul Aprins. A murit în cele din urmă într-o temniţă din Odessa.

Recenzie de Marius Tărîţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *