Cuconeștii Vechi – un sat cu peste 2 700 de locuitori a fost ras peste noapte de pe fața pământului, aidoma Atlantidei

IMG_7261

Reportaj realizat de Ziarul Național, http://ziarulnational.md/

Un sat cu peste 2 700 de locuitori a fost ras peste noapte de pe fața pământului, aidoma Atlantidei (continent ipotetic situat în oceanul Atlantic, scufundat în urma unei catastrofe naturale – n.r.), înghițit de apele Prutului în timpul construcției hidrocentralei de la Costești-Stânca. Deși continuă să figureze în lista localităților din R. Moldova, de mai mulți ani, satul Cuconeștii Vechi din raionul Edineț nu mai are niciun locuitor. Ducându-i dorul, oamenii speră că satul va renaște din propria cenușă.

Un sat „ucis” într-o noapte

„Ne-au ridicat peste noapte”, așa explică foștii locuitorii ai satului Cuconeștii Vechi din raionul Edineț cum au fost „izgoniți” de acasă cu 37 de ani în urmă. Au plecat, luându-și și morții din cimitir, dezgropați în grabă de o echipă adusă special pentru acest lucru. Nea Grigore Filot își amintește că a fost ultimul care a părăsit partea de jos a satului. A ieșit din ogradă în timp ce pe partea cealaltă apa îi intra în gospodărie. Jumătate din satul Cuconeștii Vechi a fost înecat cu bună știință, pentru a fi construit lacul de acumulare Costești-Stânca.

Astăzi, doar două case părăsite și ruinele altor câteva gospodării sunt singurele indicii că pe aceste câmpii înecate de bălării, la câțiva pași de Prut, ar fi existat cândva un sat, și nu unul oarecare, ci o localitate cu o istorie de 587 de ani și o populație de peste 2 700 de persoane.

Ultimul „mohican”

Casele rămase în picioare au fost locuite până nu demult, pentru că trei familii din Cuconeștii Vechi nu au acceptat să plece cu restul sătenilor. Au trăit timp de 25 de ani în singurătate, fără curent electric și izolați de lume. Ultimul locuitor din Cuconeștii Vechi a murit în 2003. Hainele lui Diomid Dodiu, ultimul locuitor din sat, stau și acum, în fereastră, decolorate de soare și distruse de ploi, așa cum le-a lăsat stăpânul să se usuce cu 12 ani în urmă. În schimb, mobila din casă a dispărut, iar curtea a fost înghițită de buruieniș.

„Nu a mai prins moșul să vadă granițele scoase”, ne spune cu părere de rău secretarul primăriei din Cuconeștii Noi, Victor Pânzaru, arătând spre niște stâlpi de lângă drumul pietruit din vechiul sat. Până în 2010, satul Cuconeștii Vechi era împărțit în două de gardul de sârmă ghimpată menit să apere Moldova sovietică de România, chiar dacă cei mai mulți dintre locuitorii de aici lucrau la o fabrică de zahăr de peste Prut, care aparținea unui german. Pentru a-și ușura accesul în partea satului de dincolo de sârmă, oamenii au construit o poartă pe care, la cererea grănicerilor, o țineau mereu încuiată.

Dorul după Cuconeștii Vechi

Un sat de basarabeni get-beget, mulți dintre locuitorii de aici nu au acceptat propunerea autorităților de a se muta în localitatea vecină, populată preponderent de ucraineni, și și-au căutat un loc de trai mai departe. O treime din sinistrați, însă, au primit câte opt ari de pământ în grădinile locuitorilor din Cuconeștii Noi și bani pentru a-și putea construi case. S-au aciuat aici, la trei kilometri de la vechiul lor sat, după care tânjesc și acum.

„Acolo erau altfel de oameni, altfel de viață”, își șterge lacrimile Emilia Morari. Femeia își amintește cum au venit buldozerele și i-au distrus casa pe care o terminase de construit de doar trei ani. Și-a încărcat într-o căruță copiii și bruma de avere pe care o avea și a trecut în satul vecin să-și ridice o nouă casă. „Era o perioadă în care toți ne construiam gospodării. Ziua oamenii se duceau la colhoz să își împlinească norma, iar sâmbetele și duminicile lucrau la clacă până la miezul nopții”, își deapănă mătușa Emilia amintirile.

Dorința fostei primărițe

Nionila Dodiu era primar al satului în acea perioadă. Deși trecută de 80 de ani, femeia ține minte cu precizie numărul de locuitori și gospodării din Cuconeștii Vechi. „Eram 2 758 de suflete. Aveam Casă de cultură mare, cu două etaje, primărie, punct medical, școală, o biserică de toată frumusețea. Au fost toate făcute una cu pământul. Dar cel mai important lucru pe care l-am pierdut este sufletul satului. În Cuconeștii Vechi exista o cultură aparte. Acolo, oamenii sărbătoreau împreună Crăciunul, Paștele, iar hramul era hram. Lumea era credincioasă, săritoare la nevoie. Nu a mai rămas nimic din toate acestea. Ne-am amestecat”, recunoaște ea cu ochii scăldați în lacrimi.

Primăriță în Cuconeștii Noi timp de 35 de ani, până în 2007, Nionila Dodiu s-a făcut luntre și punte pentru a salva măcar denumirea satului. „Nu am vrut să depun actele pentru desființarea Cuconeștilor Vechi. Să rămână măcar memoria satului”, se încăpățânează ea.

„Satul putea fi salvat!”

Foștii săteni cred însă că primarul ar fi putut face mai mult. „Satul putea fi salvat! Puteau fi ridicate casele din vale la deal. Așa s-a făcut în satul vecin și au rămas oamenii și acum acolo”, se revoltă Grigore Filot, care, după grădina spațioasă pe care o avea în Cuconeștii Vechi, se simte strâns ca între pereți în cei opt ari pe care și-a construit casă și sarai în Cuconeștii Noi. „Nu am unde-mi pune nici gunoiul din ogradă. Îl scot în drum și mă cert cu cei de la primărie. De-aș putea, acum m-aș întoarce la Cuconeștii Vechi, dar nu mai am putere și nici lumină și apă nu mai este acolo”, se plânge bărbatul.

Nici Pavel Anușca nu se simte în apele sale la noua casă, chiar dacă și-a clădit-o pe temelia făcută din pietrele casei din Cuconeștii Vechi. Din obișnuință, vine tot la vechii vecini să stea de vorbă când simte că are nevoie.

Va reînvia?

Foștii locuitori din Cuconeștii Vechi nu vor să se resemneze. Oamenii speră că satul va reînvia, mai ales că mai mulți dintre ei au creat o asociație obștească, „Noua Galilee”, care își propune să construiască un centru muzeistic în vechiul sat. „Piatra de temelie” a fost pusă încă în 2011, când pe locul fostului cimitir din Cuconeștii Vechi, astăzi în mare parte înecat de Prut, a fost ridicată o răstignire.

Sfidând timpul de afară, cimitirul din Cuconeștii Vechi este și acum acoperit de un covor de verdeață, din care unde și unde răsar pietrele de mormânt ale cuconeștenilor pe care nu a avut cine să-i strămute. Din două părți, cimitirul este păzit de două pietre mari pe care scrie: „Nu avem parte la viitor, neprețuind istoria strămoșilor noștri”.

***

În R. Moldova există opt localități care, potrivit rezultatelor recensământului din 2014, nu au niciun locuitor. Șapte dintre acestea se află în nordul republicii (raioanele Edineț, Fălești, Florești, Ocnița, Soroca și Drochia), iar un alt sat se află în UTA Gagauz-Yeri.

***

Majoritatea satelor rămase fără niciun locuitor au fost create artificial, în perioada sovietică, pe lângă colhozuri. Aceste localități au murit odată cu distrugerea colhozurilor, iar autoritățile refuză să le radieze din cauza procedurii complicate.

***

Demolarea bisericii din Cuconeștii Veci a născut legende. Potrivit localnicilor, bărbatul care a stricat-o a rămas în scurt timp fără familie. Fiul i s-a înecat chiar în momentul în care tatăl demola biserica, soția – câteva luni mai târziu, iar peste un an a murit și bărbatul.

Natalia Voina, directorul gimnaziului din Cuconeștii Noi:

„Noi am găsit în Cuconeștii Vechi așezări umane mult mai vechi. Aici au fost descoperite obiecte de uz casnic încă din perioada paleoliticului și din cultura Cucuteni-Tripolie.

Satul s-a deosebit mult de cele din împrejurimi prin gradul înalt de cultură. În Cuconeștii Vechi trăiau doar muncitori calificați care lucrau, în mare parte, la o fabrică de sfeclă din România, care aparținea unui german. Din acest sat provin mai multe personalități marcante, inclusiv un preot, părintele Sofian Boghiu, care urmează să fie canonizat în România”.

Viorel Furdui, directorul executiv al Congresului Autorităţilor Locale:

„În prezent, există un vid legislativ în problema care se referă la lichidarea unor localități. Legea nu prevede clar procedura prin care ar trebui desființat un sat. Nu este clar cui i-ar reveni patrimoniul, ce urmează să se întâmple cu locuințele și terenurile aflate în proprietate privată. Chiar dacă într-o locuință nu trăiește nimeni, ar trebui să existe un moștenitor. Probabil că, în contextul reformei administrației publice locale, va trebui discutată și această problemă”.

Tudor Dediu, deputat, expert în administrația publică locală:

„Satele rămase fără locuitori reflectă cât de nejudicioasă este actuala organizare administrativ-teritorială a R. Moldova. În actualele condiții, când există foarte multe localități mici care nu pot fi finanțate, dezvoltarea acestora este în mare pericol. Nu se fac investiții și oamenii migrează. Soluția ar fi o comasare a mai multor unități teritoriale, prin crearea unor comunități viabile”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *