Au trăit, au crezut și acum îl văd pe Dumnezeu… Slujbă de pomenire în cimitirul din s. Cuconeștii Vechi

DSCF3059

Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa aceasta este umbră şi vis; că în deşert se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălăşluim, unde împreună sunt împăraţii şi săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pe robii Tăi aceștia mutați de la noi, odihneşte‑i, ca un iubitor de oameni.

Pentru al patrulea an consecutiv pe teritoriul fostului cimitir din s. Cuconeștii Vechi, com. Cuconeștii Noi, r. Edineț, a fost oficiat un parastas întru odihna sufletelor și iertarea păcatelor celor care odihnesc somnul de veci în străvechiul cimitir de pe malul Prutului.

Până în anul 2010, din motiv că era sârma ghimpată pe Prut, nici măcar nu se putea ajunge la acest cimitir. Abia în primăvara anului 2011, din mila și cu ajutorul lui Dumnezeu, după mai mult de 35 de ani de uitare și nepăsare, din inițiativa unor oameni de bună credință, s-a reușit curățirea și amenajarea locului prin ridicarea unei sfinte troițe întru veșnica pomenire a celor răposați.

Cuconeştii Vechi, a dăruit ţării aşa personalități precum vrednicul de pomenire cuviosul părinte Sofian (Serghie) Boghiu stareţul şi duhovnicul de la mănăstirea Antim împreună cu fratele său mai mic Ierodiaconul Lucian (Boghiu), precum şi unul dintre cei mai distinşi arheologi şi savanţi din România interbelică domnul Nicolae Moroşan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *