Seceta sufletească

Chip al pustiului interior care cucereste intr-o masura tot mai mare sufletul omu­lui contemporan, anul acesta seceta a lovit si Romania. Asa a ingaduit bunul Dumnezeu, precum in vremea Prorocului Ilie, ca sa in­telegem ca nu de la oameni ne vine scapa­rea. Aceasta o spunem pentru ca si America, tara la care multi isi atintesc privirile ca la un dumnezeu, s-a confruntat cu cea mai mare seceta din ultimii cincizeci de ani.

Pamanturile arse si insetate de apa exprima sufletul recentului cetatean „mondial”, pustiit de credinta si increderea in Dumnezeul cel Viu. Pierduti intr-o lume de masini si calcu­latoare, imagini si ideologii, chiar si romanii — din vechime, popor dreptcredincios — au de­venit insensibili la durerea aproapelui. Parca tot mai mult se inchid drumurile care ne duc pana la cel de langa noi. Lipseste dragostea. Invidia si ura, razbunarea si betia, hotia si desfranarea, avortul si multe alte patimi si pacate strigatoare la cer ne-au facut, in numai cativa ani, de nerecunoscut: mai rai decat paganii. Si poate cel mai ingrijorator este faptul ca am de­venit nepasatori fata de cel mai mare dar pe care l-am primit de la Dumnezeu: dreapta credinta. Aceasta sa fie, oare, cauza pentru care Tatal ceresc nu mai revarsa cu imbelsugare ploile harului peste neamul nostru?

Dar mai sunt inca din aceia care se roaga sa vina „ploaia” peste seceta care le usuca inimile, mai sunt din aceia care cauta sa dobandeasca din nou harul — „frumusetea veacului viitor”,cum il numea Sfantul Macarie cel Mare. Caci, la fel dupa cum pamantul nu poate aduce roade daca brazdele nu sunt intoarse cu ravna, desi de bi­necuvantarea ploii la buna-vreme nu a dus lipsa, tot asa se intampla si cu tarina sufletului nostru. Harul lucreaza si se pastreaza in masura in care noi implinim poruncile dumnezeiesti, ne spune Sfantul Simeon Noul Teolog.Cu cat ne vom ruga mai mult si vom cauta sa ne adapam de la harul Sfintelor Taine, cu cat vom invata sa lup­tam pana la sange cu apucaturile noastre, cu atata lumina Soarelui neapus ne va straluci in suflete. Si iata, exista pe cuprinsul tarii tineri care sunt o marturie vie ca Evanghelia se poate trai si in zi­lele noastre. Unii si-au intemeiat familii crestine si vor sa aiba cat mai multi copii, altii au ales calea nevointei monahale. Totii acestia sunt o speranta pentru noi ca, in cele din urma, Dumnezeu isi va intoarce din nou fata catre neamul romanesc.

Inca din secolul al IV-lea, Sfantul Ioan Gura-de-Aur, facand o paralela intre timpu­rile apostolice si cele pe care le traia, observa ca primii crestini dobandisera mai mult har tocmai pentru ca stiusera mai bine sa-si aleaga reperele in viata, isi orientasera mai atent cu­getul spre cele esentiale:

Si de ce indreptatire am putea fi noi vrednici, daca pe atunci numai umbrele si hainele Apostolilor alungau moar­tea, iar astazi, cu toate rugaciunile pe care le facem, nu putem infrana nici macar patimile care ne stapanesc? Care poate fi pricina? Nu e alta decat marea deosebire in judecata — sau, mai bine-zis, in inclinatia sufleteasca a unora si a altora. Caci, dupa fire, omul este acelasi si in timpurile de atunci, si in cele de acum”.

In zilele noastre, ca si in primele veacuri ale crestinismului, au existat mari traitori ai dreptei-credinte, care ne-au demonstrat prin propria lor vietuire ca moartea sufleteasca poate fi infranta, ne-au aratat ce inseamna cu adevarat despatimirea si ce inseamna a avea un cuget ortodox. Unul dintre acestia a fost siParintele Sofian Boghiu care, in diverse intalniri pe care le-a avut cu tine­rii, ne-a avertizat ca societatea in care traim este foarte periculoasa pentru mantuire, deoarece cul­tiva din plin amagirea, inaltarea mintii si patimile.

„De aceea”, spunea Parintele, pentru a ne salva sufletele trebuie ca in permanenta sa ne straduim sa dobandim o cugetare smerita, acesta fiind, de altfel, principalul reper dupa care este bine sa ne orientam intreaga viata”.

Cuvintele Parintelui Sofian aveau putere multa, intrucat sfintia sa era intruchiparea intocmai a invataturilor pe care le propovaduia. De multe ori, numai simpla sa prezenta dadea o dimensiune profund duhov­niceasca unei slujbe la care participa sau unei simple intalniri.Inima sa umila si plina de dra­goste deschisese portile harului — care, uneori, se revarsa in sufletele celor ce stateau in preajma sfintiei sale cu pocainta si sinceritate.

Parintele Sofian este una din multele personalitati duhovnicesti pe care le-a odraslit neamul romanesc in secolul trecut, unul din acei uriasi ai Ortodoxiei prin care se simtea cu putere lucrarea Duhului Sfant. Astfel de persoane — care s-au daruit cu adevarat lui Hristos – ne dovedesc ca lupta noastra pentru Viata nu este deloc pier­duta, marturisindu-ne prin propria lor existenta ca oricand harul poate innoi totul atunci cand un om sau un popor se smeresc in fata Tatalui ceresc.

Parintele Sofian avea o foarte mare evlavie fata de Sfantul Siluan Athonitul (†24 septem­brie). Prima carte pe care Parintele o recomanda, dupa Biblie, erau scrierile acestui ales nevoitor din Sfantul Munte. In cuvinte simple, Sfantul Siluan ne arata calea prin care omul contem­poran poate invinge seceta sufleteasca si deznadejdea:

„Si eu doresc slobozenia, zi si noapte o caut. Am cunoscut ce este ea la Dumnezeu, si ca de la Dumnezeu se da inimii smerite ce s-a pocait si si-a taiat voia inaintea Lui. Celui ce se pocaieste Domnul ii da pacea Sa si slobozenia de a-L iubi. Si nu este nimic mai bun pe lume decat a iubi pe Dumnezeu si pe aproapele. Intru aceasta afla sufletul odihna si bucurie”.

Ieromonah Teofan (Popescu)

(Din revista “Familia Ortodoxa”, nr. 9(44), 2012)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *