Nouă ani de la trecerea la cele veşnice a Cuviosului Părintelui nostru Sofian Boghiu.


TROPAR

Stâlpul de foc al rugăciunii neîncetate, comoara cea tainică a monahilor,
Împodobit-ai pământul românesc cu strălucirile dumnezeieşti ale darurilor,
Cu lumina rugăciunilor tale veseleşte inimile noastre înconjurate de ispite,
Ca împreună cu îngerii să-ţi împletim laude din cununa gândurilor smerite.

RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE SOFIAN

Preacuvioase Părinte Sofian, luminat călăuzitor al călugărilor pe căile nevoinţei, părinte al săracilor şi mângâierea sufletelor celor necăjiţi, ridicarea celor din adâncul deznădăjduirii şi comoară tainică a înţelepciunii, slujitor al Arhiereului Celui Mare şi făclie a rugăciunii strălucind chiar în întunericul oraşului, ostenitu-te-ai întreaga viaţă să te sprijini de cei doi stâlpi neclintiţi ai Ortodoxiei- smerenia şi dragostea, a căror lumină ţi-a umplut sufletul de pacea dumnezeiască şi bucuria lui Hristos. Pe mine, cel cu inimă împietrită şi cu totul lipsită de dragoste mă luminează cu razele iubirii tale de oameni, ce pătrund şi în cele mai întunecate cămări ale inimii. Robit fiind cu totul de mândrie şi slavă deşartă, am făcut să se întoarcă de la mine privirea cea dumnezeiască, însă cu pilda smereniei tale pleacă spre umilinţă inima mea învârtoşată.
O, Preacuvioase Părinte Sofian, cel ce cu podoaba înţelepciunii ai strălucit mai presus de închipuire, luminând şi inimile credincioşilor cu razele acesteia, dăruieşte-mi mie, celui încărcat cu povara patimilor, darul Duhului ca să laud vieţuirea ta cea spre slava Preasfintei Treimi. Cu numele înţelepciunii fiind numit, a strălucit întru tine lucrarea Înţelepciunii Tatălui, pe Care totdeauna O ai căutat în cuvânt, icoană şi cântările cele îngereşti. Îmbogăţindu-te în cunoştinţa de Dumnezeu, agonisită prin trudă neîncetată pe calea nevoinţelor, ai împărtăşit-o pe aceasta şi celor ce căutau Apa vie a Cuvântului. Scotând din vistieria inimii tale mărgăritarele cuvintelor dumnezeieşti, cu strălucirea acestora ai luminat inimile şi minţile cele tulburate de valurile patimilor şi urmând desăvârşit calea smereniei te-ai învrednicit a primi de la Hristos, şi nu de la oameni, plata ostenelilor tale.
Râurile rugăciunii celei curate ce se auzeau neîncetat în inima ta îţi îndulceau dorul de cele cereşti, prin fereastra inimii privind cele ce la inima omului nu s-au suit. Pe mine, cel cu totul străin de dumnezeieştile mângâieri ale harului dăruite celor cu inimă curată şi smerită, mă povăţuieşte a urma plângerea cea mântuitoare prin care să se curăţească sufletul meu cel întunecat de fumul patimilor. Jertfirea pentru aproapele ai pus-o mai presus de a ta odihnă, însă eu întru toate caut fuga de greutăţile vieţii prin care lucrăm pământul mântuirii. Cu totul fiind eu om lumesc, ţinut în legăturile patimilor, am rămas străin de tainele vieţuirii duhovniceşti. Pentru aceasta îmi şi simt mintea pururea tulburată de valurile patimilor şi inima cuib al răutăţii. Dar cu rugăciunile tale, părinte, luminează-mi calea pocăinţei adevărate.
Fiu vrednic de cinstire al Maicii Domnului te-ai arătat, avându-O pe Dânsa Apărătoare nebiruită în lupta împotriva patimilor. Pentru aceasta, s-a şi veselit de tine Stăpâna lumii, cercetându-te cu daruri şi ploi de milostivire şi învrednicindu-se a culege de la tine roadele faptelor bune lucrate din dragoste sub acoperământul smereniei. Pe mine, cel lipsit de curata evlavie faţă de Împărăteasa lumii, care mă ruşinez a ridica chipul spre Ea, mă aşează întru curăţia, care aduce bucurie Celei pline de har.
Ostenitu-te-ai ca mai înainte de toate în sufletele oamenilor să zugrăveşti chipul lui Hristos cu dragoste părintească şi te-ai veselit cu bucurie duhovnicească, acoperind cu razele bunătăţii Tale pe fiii cei pierduţi ai Tatălui, cărora le-ai deschis uşile milostivirii. Sfintele lăcaşuri înfrumuseţate de tine îţi aduc de-a pururi mulţumirea lor, veselindu-se că cel ce le-a îmbrăcat întru lumina sfinţeniei este împodobit acum cu strălucirile slavei dumnezeieşti. Viaţă plină de răutăţi petrecând eu pe pământ şi neavând nici o grijă de mântuire, lăcaşul sufletului meu nicidecum nu l-am împodobit cu icoanele virtuţilor zugrăvite după chipul virtuţilor dumnezeieşti, ci peşteră a toată necurăţia m-am făcut. Sărac fiind de orice faptă bună şi în legăturile patimilor fiind ţinut, mă apropii de hotarele deznădăjduirii, dar cu rugăciunile tale părinte, aşează-mă pe mine pe cărarea faptelor bune, trimitându-mi razele smereniei celei ocrotitoare şi păzitoare de toată căderea.
Cu razele blândeţii tale ca şi cu un văl ocrotitor ai acoperit pe cei mâhniţi de săgeţile ispititorului. Pe mine, cel cuprins de mânia cea de fiară, prin zugrăvirea în inimă a chipului blândeţii tale potoleşte revărsările patimii.
Cu nevoinţele tale ascunse ochilor omeneşti te-ai ridicat la înălţimea nepătimirii şi neîngrădit de patimi privindu-L pe Soarele Cel veşnic strălucitor, ai închipuit în icoana minţii tale gândurile cele dumnezeieşti izvorâte din înţelepciunea lui Hristos.
Toate gândurile tale s-au adunat ca un buchet ce căuta mângâierea razelor iubirii dăruite de Soarele neapus. Înfrumuseţându-le pe acestea cu strălucirea Sa cea neştearsă le-ai dăruit credincioşilor, ca prin cugetarea la ele cu evlavie şi cu umilinţă, să-şi înfrumuseţeze cămara tainică a sufletului cu lumina Soarelui gândit.
Toată viaţa ostenindu-te pe cărarea Cuvântului ai căutat apropierea de Lumina Neapropiată şi cu razele iubirii Acesteia ţi-ai împodobit chipul întru care se descoperea revărsarea luminii taborice. Pe aceasta o ai căutat întru suspinurile rugăciunii chiar când trupul ţi-era ascuns în întunericul temniţei. Cu gândurile smerite ale rugăciunii bătând neîncetat la uşa milei dumnezeieşti şi cu suspinurile cele dintru adâncurile sufletului încununându-ţi nevoinţa însuţi te-ai făcut icoană a rugăciunii celei aducătoare de toate virtuţile. Ca la un liman binecuvântat alergau credincioşii către tine şi mila dumnezeiască nu înceta să se reverse asupra lor, în apropierea sfinţeiei tale toţi simţind pacea lui Hristos care covârşeşte toată mintea. Picăturile rugăciunii neîncetat se revărsau în pământul inimii tale şi rod însutit de fapte bune aduceai Stăpânului. Pământul neroditor al inimii mele, uscat de arşiţa patimilor şi lipsit de apa rugăciunii, prin mijlocirea ta fă-l să răsară măcar câteva fire ale gândurilor umilite spre întărirea nădejdii de mântuire.
Ca cel ce vezi pe Cel Neapropiat întru lumina cea veşnică şi prelungind lucrarea rugăciunii începută pe pământ, neîncetat mijloceşti mântuirea tuturor, pomeneşte-mă şi pe mine, cel străin de vieţuirea duhovnicească şi chinuit de valurile multor ispite. Întăreşte Biserica lui Hristos, păzindu-o cu sabia de foc a rugăciunii tale de năvala ereziilor şi cu pilda vieţuirii tale luminate înfrumuseţează şi acum lăcaşurile inimilor care se ostenesc pe calea virtuţilor. În ceasul judecăţii fii nouă apărător, cu îndrăzneala ta îmblânzind mânia Stăpânului pentru păcatele noastre.
Ca cel ce la lărgimea Raiului ai ajuns şi te îndulceşti acolo de izvoarele darurilor cereşti, nu ne uita pe noi, cei strâmtoraţi de multe necazuri, ci însoţeşte-ne pururea cu rugăciunea şi ocrotirea ta părintească, ca să aducem mulţumire pururea Domnului Celui Ce prin tine ne-a învrednicit de minuni mari şi bucurii duhovniceşti. Pentru aceasta înţelepţeşte-ne pe noi să mărim pururea pe Dumnezeul nostru Cel în Treime slăvit, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin.

Un gând despre “Nouă ani de la trecerea la cele veşnice a Cuviosului Părintelui nostru Sofian Boghiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *